Vrea să-i umilească din nou pe rivali:** „Cu CFR am avut cel mai ușor meci! Sper să fie la fel”

Vrea să-i umilească din nou pe rivali:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Golgheterul Universității Cluj crede că presiunea va fi pe CFR, la derby-ul Ardealului și că „alb-negrii” vor face orice pentru a-și învinge rivala. „Intrăm în teren să-i batem, nu doar să jucăm. Noi oricum nu avem ce să pierdem. Presiunea mai mare e pe ei”, crede Dinu, care spune că partida de mâine este mai importantă pentru suporteri decât SteauaDinamo. „Din punct de vedere al rivalității este peste Steaua – Dinamo. Asta simt eu prin oraș. Ei se mint dacă spun că nu e un meci special”, crede atacantul.

Acesta are amintiri plăcute legate de CFR. În luna aprilie, pe când evolua la Chiajna a învins echipa din Gruia cu 4-2, chiar pe terenul formației care avea să câștige campionatul. „Când am jucat cu Chiajna împotriva lor am avut cel mai ușor meci din campionat. Nimeni nu credea că va fi așa. E posibil orice. Un gol cu CFR ar fi mai important decât toate celelalte la un loc. Putem să-i batemh, a spus Viorel Dinu.

 Acesta spune că el și colegii lui vor uita de problemele financiare la acest meci, dar prevede o plecare în masă, în iarnă. „Situația este dezastruoasă. Nu sunt doar probleme cu chiriile și banii. Sunt problemele peste tot. La iarnă cred că fiecare o va lua pe drumul lui. U Cluj nu cred că va muri pentru că are o tradiție de peste 100 de ani”, este de părere Dinu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×